Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice va construi un hotel și va amenaja mai multe terenuri acoperite în incinta Centrului Național de Tenis, a declarat, joi, agenției MEDIAFAX, președintele FRT, George Cosac.
Guvernul a hotărât, în ședința din 9 aprilie, revocarea dreptului de folosință gratuită al Federației Române de Tenis asupra unor bunuri imobile aflate în proprietatea publică a statutului, pe acestea urmând să fie amenajate un spațiu de cazare și mai multe terenuri de tenis acoperite.
Astfel, pe terenul din Bulevardul Pierre de Coubertin, dintr-un total de 17.741 de metri pătrați, Federația Română de Tenis a trebuit să renunțe la 3.771 de metri pătrați, în timp ce pe Bulevardul Basarabia, din 4.072,47 de metri pătrați, 2.816 metri pătrați au fost trecuți la MTS.
Președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, a declarat că termenul de finalizare a lucrărilor este decembrie 2015.
„Din terenurile noastre este o mică bucățică pe care trebuie să o lipim de o altă bucățică, unde vom construi sălile. Ca să poată fi construite, trebuie date înapoi la minister. Noi le-am dat înapoi la MTS, MTS le dă mai departe la Ministerul Dezvoltării și așa putem construi pe ele. E proiectul pe care noi îl avem în derulare cu MTS și Ministerul Dezvoltării. Vom construi acolo un cămin și terenuri acoperite. Sper ca până în decembrie 2015 să fie terminate și să le inaugurăm”, a spus Cosac.
Potrivit lui Cosac, cele aproximativ cinci terenuri acoperite vor fi pe suprafață iute, iar hotelul va avea aproximativ 30 de locuri, acesta urmând să fie folosit de loturile naționale.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER